Un proiect despre siguranță, vulnerabilitate și dreptul de a te deplasa liber
Cum ajunge drumul zilnic al unei fete către școală sau către activitățile recreative să devină nesigur?
De ce unele comunități rămân martori tăcuți ai violenței?
Și cum putem schimba această realitate prin cunoaștere și solidaritate?
ALEX-LUI este un proiect născut din aceste întrebări. El explorează poveștile Alexandrei și Luizei, două tinere ale căror destine tragice au scos la iveală probleme structurale profunde ale sistemelor de transport din România — probleme care afectează zilnic mii de fete și femei. Poveștile lor nu sunt cazuri izolate. Ele vorbesc despre modul în care se construiește vulnerabilitatea: prin drumuri nesigure, infrastructură precară, lipsa transportului public, indiferență socială și tăcere instituțională.
ALEX-LUI nu este doar despre a înțelege ce s-a întâmplat.
Este despre a preveni următoarea tragedie.
Proiect PCE 25/3.01.2025 finantat din Programul 5.1. IDEI
UNITATEA FINAȚATOARE – Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării
UNITATEA CONTRACTOARE – Universitatea de Vest Timișoara
